Cum e să participi la un proiect de salubrizare…
Din propria mea experienţă, pot spune că a fost mult FUN. În primul rînd, am avut ocazia să fac cunoştinţă cu persoane noi, cu care am petrecut timpul de minune, de parcă nu ar fi fost vreun proiect ecologic, de salubrizare a Parcului Valea Trandafirilor. Aşadar, menţinînd discuţii captivante, nici nu reuşeam să observam cum sacul nostru de gunoi se făcea tot mai greu şi mai greu. În scurt timp, poieniţa în care scopul nostru era ,,să trăim spre binele comun” parcă devenea mai luminoasă.
Dar, sigur cel mai important din toată acţiunea aceasta, în afară de “împrospătarea naturii”, este faptul cum te simţi după… E cum a spus voluntarul din Olanda: ,,we are getting closer to heaven” şi într-adevăr e aşa. E ca şi cum ai şterge cîteva file negre din propria conştiinţă. Este un sentiment minunat.
Totul a fost perfect… Pînă în momentul, cînd am întîlnit un ignorant tipic, care pretindea să ne luăm “rapănul”, adică sacii cu gunoi, pentru că el nu vrea să-i vadă în faţa casei lui. Susţinînd s-o facem cît mai repede, atîta timp cît el este “amabil”. I-am spus ignorant, pentru că nu-i pot caracteriza în alt mod, metoda lui de percepere a lucrurilor.
Dar nu contează… Important e să crezi în ceea ce faci şi să ocoleşti “ignoranţii” pentru a nu-ţi ruina întreaga zi. Deci, îndrăzniţi să vă faceţi Viaţa Cît Mai Frumoasă!!
Casapciuc Tatiana
Video de la Proiect Aici: http://www.youtube.com/watch?v=bxQxkYWzH_c
Deasemenea:Invitam voluntari si potential voluntari-tineri de toate virstele ce doresc sa activeze in echipa noastra !!!
Voluntarii vor avea posibilitatea sa obtina experienta in :
1. Traduceri din limbile italiana si engleza in romina si viceversa;
2. Elaborarea si scrierea proiectelor,
3. Proiecte media;
4. Proiecte de ajutorare a copiilor orfani;
5. Alte diverse proiecte din cadrul ONG-lui;
6. Desfasurarea unei campanii de Fundraising;
7. Relatii Internationale;
8. Laborator de videospoturi;
9. Bloguri etc. legate de Internet
Pentru a adera la echipa noastra doar contactatine.
Din experienta A.F. IRFF ONLUS gasiti mai multe pe adresa web: www.irffmd.net
Video filme despre activitatile voluntarilor:
http://www.youtube.com/user/irffmd
Deasemenea vem onoarea sa Va invitam in fiecare zi de
miercuri orele 16:00 la intilnirile saptaminale a voluntarilor
la adresa: regiunea Malina Mica, str. Constantin Virnav, 13,
mun. Chişinău, RM.
Telefon de contact: 069006351,
Skype: irffmd
blog, forum, chat pe www.irffmd.net
www.ivacademy.net we are inviting students, young people or anybody who would like the opportunity for exposure to a wide range of work and experiences for Internship or Voluntary positions within our rapidly growing, fast-paced organization Groups of any size are also welcomed. Call us by Skype Whatsapp, Viber, Phone www.ivacademy.net
Showing posts with label voluntar. Show all posts
Showing posts with label voluntar. Show all posts
Thursday, July 23, 2009
Friday, May 1, 2009
Se caută Voluntari
Se caută Voluntari
A.F. IRFF ONLUS invită tineri de toate vîrstele ce doresc să activeze în echipa noastră ca voluntari!!!
Participanţii vor avea posibilitatea să obţină experienţă în :
1. Traduceri din limbile italiană şi engleză în română şi viceversa;
2. Elaborarea şi scrierea proiectelor,
3. Proiecte media;
4. Proiecte de ajutorare a copiilor orfani;
5. Proiecte din cadrul ONG-lui;
6. Desfăşurarea unei campanii de Fundraising;
7. Relaţii Internaţionale;
8. Laborator de videospoturi;
9. Bloguri etc. legate de Internet
Din experienţa A.F. IRFF ONLUS găsiţi pe adresa web: www.irffmd.net
Avem onoarea să Vă invităm în fiecare zi de miercuri orele 16:00
la adresa: regiunea Malina Mică, str. Constantin Vîrnav, 13,
mun. Chişinău, RM.
Telefon de contact: (37322) 73-83-30,
blog, forum, chat pe www.irffmd.net
A.F. IRFF ONLUS invită tineri de toate vîrstele ce doresc să activeze în echipa noastră ca voluntari!!!
Participanţii vor avea posibilitatea să obţină experienţă în :
1. Traduceri din limbile italiană şi engleză în română şi viceversa;
2. Elaborarea şi scrierea proiectelor,
3. Proiecte media;
4. Proiecte de ajutorare a copiilor orfani;
5. Proiecte din cadrul ONG-lui;
6. Desfăşurarea unei campanii de Fundraising;
7. Relaţii Internaţionale;
8. Laborator de videospoturi;
9. Bloguri etc. legate de Internet
Din experienţa A.F. IRFF ONLUS găsiţi pe adresa web: www.irffmd.net
Avem onoarea să Vă invităm în fiecare zi de miercuri orele 16:00
la adresa: regiunea Malina Mică, str. Constantin Vîrnav, 13,
mun. Chişinău, RM.
Telefon de contact: (37322) 73-83-30,
blog, forum, chat pe www.irffmd.net
Subscribe to:
Posts (Atom)